Cheile Râmeţului – îngusta lume de apă şi stâncă din Munţii Trascăului

Partea cea mai spectaculoasă pentru turişti, a rezervaţiei naturale Cheile Râmeţului, întinsă pe 150 de hectare, o constituie cheile însele – un „canion” strâmt, greu de străbătut, pe alocuri primejdios, dar care îi răsplăteşte pe cei ce se încumetă să-l străbată cu privelişti de o măreţie unică şi cu impresia unei călătorii de basm fantastic: printr-o trecătoare îngustă tăiată în stâncă, prin arcade de piatră şi pe sub bolţile întunecate ale arborilor, către un „dincolo” încă necunoscut.Деревянный забор для дачи

Două masive săpate în calcare jurasice – Uzmezeu la nord, Fundoi la sud – o zonă de chei, bogată în forme carstice, iar în jur păduri, pajişti, fâneţe – aceasta este rezervaţia naturală „Cheile Râmeţului”, declarată arie protejată încă din anul 1969. Arie protejată de interes naţional corespunzând categoriei a IV-a IUCN (rezervaţie naturală de tip mixt), rezervaţia, situată în Munţilor Trascău, pe teritoriul judeţului Alba, în apropiere de Mănăstirea Râmeţ, aparţine administrativ satului Cheia, din comuna Râmeţ. Altitudinea minimă este de 530 m, cea maximă de 1139 m.

Dar toate aceste lămuriri administrative, geografice, geologice, deşi au importanţa lor, le par de mică însemnătate celor ce vin aici atraşi doar de dorinţa de a străbate Cheile Râmeţului. Un traseu turistic marcat, care porneşte de la Mânăstirea Râmeţ şi ajunge în satul Cheia, este calea pe care o străbat de obicei, urmând, printre pereţii de piatră, cursul râului Geoagiu, sau Stremţ, care pe cursul său superior poartă şi numele de Râul Râmeţ.

Un fel de jgheab adânc între pereţi înalţi de piatră, un râu de munte, rece şi iute, umbră deasă şi răcoare – aproape frig – acestea sunt impresiile care domină în amintirea celor care au vizitat Cheile Râmeţului. Poate o amintire la fel de puternică este cea a trudei, căci traseul este dificil şi presupune eforturi mari: deplasarea cu ajutorul bridelor şi al cablurilor de oţel prinse în pereţii de stâncă, pe alocuri chiar al cablurilor suspendate, şi trecerea prin apă, adâncimea ei putând atinge 2 metri. Nu e un drum uşor şi, de aceea, se recomandă să fie parcurs pe timp de vară.

La ieşire, se arată satul Cheia, de unde traseul turistic se desparte în două, cele două „ramuri” ducând spre Huda lui Papară şi, respectiv, spre Întregalde.

Peisajul zonei a fost puţin modificat de om, căci regiunea se află la distanţă de centre urbane, iar relieful face traseul prin chei dificil de străbătut. Prin urmare, presiunea antropică este scăzută, fapt care i-a păstrat rezervaţiei frumuseţea sălbatică, naturală.

Interesantă pentru geologi şi speologi prin bogăţia de forme carstice (doline, peşteri, turnuri, creste, portaluri, grohotişuri), rezervaţia atrage totodată şi interesul botaniştilor şi al ecologilor. Situată într-o zonă de păduri de foioase – amestec de fag şi gorun –  aria protejată cuprinde unele plante rare, iar cheile adăpostesc o largă varietate de specii vegetale, cu diferite cerinţe ecologice, adaptate la o diversitate de condiţii ce se întâlnesc – uneori doar pe un petic de pământ – în defileul îngust.

Specii alpine cum ar fi Ranunculus oreophilus, Arabis alpina, Saxifraga paniculata, Aster alpinus şi preţioasa floare de colţ (Leontopodium alpinum) îşi împart locul cu  specii termofile (mai iubitoare de căldură): Silene bupleuroides, Linum flavum, Sorbus graeca, Allium flavum ş.a. Se întâlnesc aici şi şi specii endemice sau rare ori cu semnificaţie fitogeografică deosebită. Toate contribuie la interesul ştiinţific al zonei şi participă la frumuseţea peisajului, adăugând viaţă lumii de apă şi stâncă a Cheilor Râmeţului.